În fiecare dimineață ProSport vă prezintă cele mai interesante articole publicate în presă. Revista presei adună cele mai bune materiale și interviuri din toate ziarele zilei în curs.
Tehnicianul celor de la Sahtior Donetsk, Mircea Lucescu, a vorbit pentru CLICK despre ultima sa reușită în Ucraina, cucerirea Supercupei.
"Sunt foarte fericit, abia mai știu numărul cupelor pe care le-am câștigat, în ultimii zece ani am luat 6 campionate în trei țări diferite, 3 Cupe – una cu Rapid și două la Donețek – trei Supercupe, o Supercupă a Europei. Nu degeaba am fost nominalizat în primii zece antrenori ai Europei, nu? Doar eu și Ferguson câștigăm an de an trofee, doar că el are o adevărată mașinărie în spate", a spus Lucescu.
Antrenorul a vorbit și despre prestația fundașului Răzvan Raț, autor al unui gol, din penalty.
“Raț s-a mișcat foarte bine. Sunt mulțumit de el. Și Ghioane a evoluat bine, chiar nu am înțeles de ce a fost schimbat. După meci am vorbit cu el, era tare mâhnit. M-a felicitat și mi-a dat tricoul pe care l-a purtat”, a explicat Lucescu.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER